ROMÂNĂ
RO
PTR INSTALATORI
1 - AVERTISMENTE; SIGURANŢĂ
Cazanele fabricate în unităţile noastre de producţie pun accentul pe
fiecare componentă, pentru a garanta siguranţa atât a utilizatorului cât şi
a instalatorului, evitând astfel eventualele accidente.Se recomandă aşadar
persoanelor calificate ca după fiecare intervenţie asupura produsului să
acorde o atenţie deosebită conexiunilor electrice, mai ales în ceea ce
priveşte partea descoperită a firelor conductoare, dezizolată, care nu
trebuie niciodată să iasă din cutia de borne (de conexiuni) sau să intre în
contact cu părţile alimentate ale conductorului.
Prezentul manual de instrucţiuni împreună cu manualul utilizatorului,
alcătuiesc o parte integrantă din aparat: asiguraţi-vă că ele însoţesc
întotdeauna aparatul, chiar în cazul în care acesta este cedat terţilor
(proprietari sau utilizatori) sau montat pe alte instalaţii. În caz de deteriorare
sau pierdere nu ezitaţi să cereţi o copie Centrului de Asistenţă Tehnică din
zona dvs.
Instalarea cazanului ca şi orice altă intervenţie de asistenţă sau întreţinere,
trebuie să fie executate de persoane calificate care să respecte normele
naţionale şi locale în vigoare în acest domeniu.
Se recomandă aşadar instalatorului să informeze utilizatorul cu privire
la funcţionarea aparatului şi la normele fundamentale în materie de
siguranţă.
Cazanul de faţă poate fi folosit numai în scopul pentru care a fost creat.
Fabricantul nu are nicio responsabilitate contractuală sau extracontractuală
pentru deteriorarea bunurilor sau vătămarea animalelor sau persoanelor ca
urmare a erorilor de instalare, reglare, întreţinere sau utilizare improprie.
După dezambalare, verificaţi dacă aparatul este în stare bună şi are toate
componentele. În caz contrar, adresaţi-vă vânzătorului care v-a vândut
aparatul.
Furtunul de golire de la valva de siguranţă trebuie să fie conectat la un
sistem de colectare şi golire. Fabricantul aparatului nu răspunde de daunele
cauzate de intervenţia valvei de siguranţă.
Furtunul de golire de la valva de siguranţă trebuie să fie conectat la un
sistem de colectare şi golire. Fabricantul aparatului nu răspunde de daunele
cauzate de intervenţia valvei de siguranţă.
Eliminaţi ambalajele depozitându-le în tomberoanele adecvate sau
ducându-le direct la centrele de colectare speciale.
Deşeurile trebuie să fie eliminate evitând orice pericol pentru sănătatea
omului şi fără a utiliza procedee sau metode care pot polua mediul.
În timpul instalării, este necesar să se informeze utilizatorul cu privire la
următoarele aspecte:
- în caz de scurgere a apei, trebuie să se închidă robinetul de alimentare şi să
se apeleze imediat Centrul de Asistenţă Tehnică.
- presiunea de funcţionare a instalaţiei hidraulice trebuie să fie între 1 şi 2 bari şi
în orice caz nu trebuie să depăşească 3 bari.În caz de necesitate, trebuie să se
apeleze personalul specializat de la Centrul de Asistenţă Tehnică.
- în caz de neutilizare a cazanului pe o perioadă mare de timp, se recomandă
intervenţia Centrului de Asistenţă Tehnică pentru a efectua cel puţin:
• poziţionarea întrerupătorului principal al aparatului şi a celui general pe
"stins"
• închiderea robinetelor de combustibil şi apă, atât pe circuitul de încălzire cât
şi pe cel de apă caldă menajeră.
• golirea instalaţiei termice şi menajere dacă există riscul de îngheţ.
- întreţinerea cazanului se va face minim o dată pe an, programând din timp
intervenţia Centrului de Asistenţă Tehnică.
Pentru a garanta securitatea, este necesar să vă amintiţi:
Se interzice folosirea cazanului de către copii sau persoane handicapate,
nesupravegheate.
Acţionarea dispozitivelor sau aparatelor electrice ca întrerupătoare,
electrocasnice, etc, dacă se simte mirosul de combustibil sau de ardere,
este interzisă. În caz de pierdere de gaz, aerisiţi încăperea deschizând
larg uşile şi ferestrele, închideţi robinetul de gaz şi apelaţi fără întârziere
personalul calificat d.p.d.v. profesional de la Centrul de Asistenţă
Tehnică.
În manual pot apărea simbolurile:
ATENŢIE = pentru intervenţiile care necesită o atenţie deosebită şi o
pregătire specifică
INTERZIS = pentru intervenţiile care NU TREBUIE să fie executate,
niciodată
38
Nu atingeţi cazanul cu picioarele goale şi corpul (sau părţi ale corpului)
umede sau ude.
Înainte de a trece la curăţarea aparatului, decuplaţi cazanul de la reţeaua de
alimentare cu curent electric, poziţionând întrerupătorul bipolar al instalaţiei
şi întrerupătorul principal al panoului de comenzi pe OFF.
Modificarea dispozitivelor de siguranţă sau de reglare, fără autorizaţia sau
indicaţiile fabricantului este strict interzisă.
NU trageţi, desprindeţi sau înfăşuraţi cablurile electrice care ies din cazan
chiar dacă acesta este decuplat de la reţeaua de alimentare cu curent
electric.
NU acoperiţi şi nu reduceţi în niciun fel fantele de aerisire din încăperea
unde se instalează cazanul.
NU lăsaţi recipiente cu substanţe inflamabile în încăperea unde se
instalează cazanul.
NU lăsaţi ambalajele la îndemâna copiilor.
2 - DESCRIEREA CAZANULUI
Junior 24-28 C.S.I. este un cazan mural de tip C pentru producerea de apă caldă
menajeră şi pentru încălzire. În funcţie de accesoriul folosit pentru evacuarea
gazelor de ardere, este clasificat în următoarele categorii: C12, C22, C32, C42,
C52, C62, C82 C12x, C32x, C42x, C52x, C62x, C82x.
Modelele C ale aparatului pot fi instalate în orice tip de încăpere, nefiind în acest
caz nicio limită în sensul aerisirii sau dimensiunii încăperii.
3 - NORME DE INSTALARE
Instalarea se va face de persoane calificate.
În plus, şi normele în vigoare pe plan local şi naţional trebuie să fie respectate.
AMPLASARE
Junior 24-28 C.S.I. poate fi instalat în interioare (fig. 3).
Cazanul este dotat cu protecţii care asigură funcţionarea corectă a întregii instalaţii,
la o plajă de temperaturi de la 0°C la 60°C.
Pentru a beneficia de protecţiile amintite, aparatul trebuie să aibă condiţii bune
pentru aprindere; cu alte cuvinte, orice situaţie care blochează aprinderea (lipsă
gaze, pană de curent electric, intervenţia unui dispozitiv de siguranţă) dezactivează
aceste protecţii.
DISTANŢE MINIME
Pentru a permite accesul în interiorul cazanului în scopul de a executa operaţiile
de întreţinere curente, este necesar să se respecte spaţiile minime prevăzute
pentru instalare (fig. 4).
Amplasarea corectă a aparatului presupune aşadar:
- aparatul nu poate fi amplasat deasupra unui aragaz sau a oricărui alt aparat de
gătit.
- este interzisă depozitarea substanţelor inflamabile în acelaşi local cu cazanul
- părţile sensibile la căldură (de lemn, de exemplu) din apropierea cazanului
trebuie să fie protejate cu un strat de izolare adecvat.
IMPORTANT
Înainte de instalare, se recomandă spălarea minuţioasă a tuturor conductelor
instalaţiei pentru a elimina reziduurile ce pot afecta buna funcţionare a
aparatului.
Amplasaţi sub valva de siguranţă un rezervor de colectare a apei cu capac de
golire, unde să se elimine apa în caz de scurgeri sau suprapresiune a instalaţiei
de încălzire. Circuitul de apă menajeră nu necesită niciun robinet de siguranţă,
dar este necesar să verificaţi presiunea din reţea, să nu depăşească 6 bari. În
caz de incertitudine, instalaţi un reductor de presiune.
Înainte de alimentarea cazanului, verificaţi ca acesta să fie compatibil cu
gazul furnizat de la reţea;acest lucru este menţionat pe eticheta de pe ambalaj
şi pe cea adezivă, specială pentru tipul de gaz indicat pentru acest cazan.
Este extrem de important să sştiţi că în anumite cazuri coşurile de fum acumulează
presiune şi deci îmbinările componentelor trebuie să fie etanşe.