Dacă la una dintre verificări aparatul de măsură depăşeşte
abaterea maximă admisă, predaţi-l în vederea reparării la un
service autorizat Bosch.
Verificarea preciziei pe înălţime a liniei orizontale
Pentru verificare, este necesar un tronson de măsurare liber
de 5 m pe o fundaţie între doi pereţi A şi B.
– Montaţi aparatul de măsură aproape de peretele A, pe un
stativ, sau aşezaţi-l pe o suprafaţă fermă, plană. Conectaţi
aparatul de măsură. Selectaţi liniile în cruce cu ajutorul
nivelării automate.
A
5 m
– Îndreptaţi laserul asupra peretelui apropiat A şi lăsaţi
aparatul de măsură să se niveleze. Marcaţi mijlocul
punctului în care se intersectează liniile laser pe perete
(punctul Ⅰ).
A
180°
– Rotiţi la 180° aparatul de măsură, lăsaţi-l să se niveleze şi
marcaţi punctul de intersectare a liniilor laser de pe
peretele opus B (punctul Ⅱ).
– Aşezaţi aparatul de măsură – fără a-l roti – lângă peretele
B, conectaţi-l şi lăsaţi-l să se niveleze.
A
– Reglaţi pe înălţime aparatul de măsură (cu ajutorul
stativului sau, dacă este necesar, prin sprijinire) astfel
încât punctul de intersectare a liniilor laser să se
Bosch Power Tools
suprapună din nou cu punctul Ⅱ marcat anterior pe
peretele B.
A
d
B
– Rotiţi aparatul de măsură la 180°, fără a modifica
înălţimea acestuia. Îndreptaţi-l pe peretele A astfel încât
linia laser verticală să se suprapună peste punctul Ⅰ deja
marcat. Lăsaţi aparat de măsură să se niveleze şi marcaţi
punctul de intersectare a liniilor laser pe peretele A
(punctul Ⅲ).
– Diferenţa d dintre punctele Ⅰ şi Ⅲ marcate pe peretele A
reprezintă abaterea efectivă pe înălţime a aparatului de
măsură.
La un tronson de măsurare de 2 × 5 m = 10 m, abaterea
maximă admisă este de:
10 m × ±0,3 mm/m = ±3 mm. În consecinţă, diferenţa d
dintre punctele Ⅰ şi Ⅲ poate fi de maximum 3 mm.
Verificarea preciziei de nivelare a liniei orizontale
Pentru verificare, este necesară o suprafaţă de aproximativ
B
5 × 5 m.
– Montaţi aparatul de măsură pe mijloc între pereţii A şi B,
pe un stativ, sau aşezaţi-l pe o suprafaţă fermă, plană.
Selectaţi modulul cu linii orizontale cu ajutorul nivelării
automate şi lăsaţi aparatul de măsură să se niveleze.
A
B
– Marcaţi la o distanţă de 2,5 m faţă de aparatul de măsură,
pe ambii pereţi, punctul central al liniei laser (punctul Ⅰ de
pe peretele A şi punctul Ⅱ de pe peretele B).
Română | 169
B
180°
B
1 609 92A 4HH | (16.11.2020)