Tef-Veille bébé 04-08
Înaintea primei utilizări
Emiţător
Acest aparat necesită o anumită putere şi este obligatorie
conectarea acestuia la priză cu ajutorul adaptorului.
– Fixaţi mufa jack în partea laterală a emiţătorului şi conectaţi
adaptorul la reţeaua de alimentare electrică –
Emiţătorul trebuie instalat la înălţime, în poziţie verticală, la o
distanţă de cel puţin 1 metru şi cel mult 3 metri de copil.
Puteţi, de asemenea, introduce 3 baterii alcaline LR03 1,5 V AAA
în compartimentul pentru baterii, dacă doriţi să utilizaţi aparatul
fără fir. Atenţie, în acest caz, deconectaţi întotdeauna mufa jack
pentru ca bateriile să funcţioneze.
– Deschideţi lăcaşul din spatele aparatului şi introduceţi cele
3 baterii (nu sunt furnizate), apoi închideţi –
Atenţie! Înainte de a interveni
asupra acumulatorilor recep-
torului sau asupra bateriilor
emiţătorului, verificaţi dacă
aţi scos aparatul din priză.
Protecţia mediului
înconjurător: acest aparat
utilizează acumulatori /
baterii.
Pentru a proteja mediul
înconjurător, nu aruncaţi
acumulatorii uzaţi / bateriile
uzate, ci predaţi-i(le) la un
punct de colectare prevăzut
în acest scop. A nu se arunca
împreună cu deşeurile
menajere.
Funcţionarea
Emiţător
Punerea în funcţiune:
Pentru a pune emiţătorul în funcţiune, alegeţi canalul A sau B cu ajutorul butonului
Dacă martorul luminos
Pâlpâie verde
Pâlpâie roşu
Luminează verde permanent
Luminează roşu permanent
(este scos din priză)
Oprit
16/04/08
9:59
Page 49
fig. A
fig. B
Aparatul funcţionează cu 3 acumulatori reîncărcabili NiMH livraţi
împreună cu aparatul şi dispune de o staţie de încărcare.
– Deschideţi lăcaşul din spatele aparatului şi introduceţi cei
3 acumulatori, apoi închideţi –
– Fixaţi mufa jack în spatele staţiei de încărcare şi introduceţi
adaptorul în priză -
Atenţie! În cazul în care conectaţi mufa jack în partea laterală a
receptorului, acumulatorii nu vor fi reîncărcaţi.
– Aşezaţi receptorul pe staţia de încărcare şi efectuaţi încărcarea
acumulatorilor timp de cel puţin 12 ore. Martorul luminos al staţiei
de încărcare
verde când acumulatorii sunt încărcaţi.
5
:
Aparatul este în aşteptare, nu este detectat niciun zgomot.
Aparatul este scos din priză, bateriile sunt descărcate.
Zgomot detectat, transmisie.
Zgomot detectat, efectuează o transmisie,
dar bateriile sunt descărcate.
Aparatul este în poziţia OFF / Reţeaua de alimentare electrică
şi bateriile nu funcţionează.
.
.
fig. C
.
fig. D
.
13
se aprinde şi luminează roşu. Lumina devine
F
NL
D
I
GB
GR
Receptor
TR
RUS
UA
PL
CZ
SK
H
BG
RO
4 - fig. E
.
HR
49