Pentru siguranţa dumneavoastră
Respectaţi instrucţiunile de utilizare!
Folosirea acestui dispozitiv presupune cunoaşterea exactă şi respectarea
instrucţiunilor de utilizare. Dispozitivul este prevăzut numai pentru utilizarea
descrisă aici.
Revizie
Respectaţi intervalele şi lucrările de revizie prezentate în Manualul tehnic
respectiv indicaţiile din instrucţiunile de utilizare/fişele de date ale senzorilor
®2)
DrägerSensor
utilizaţi.
Reparaţiile se vor efectua numai de specialişti.
Accesorii
Folosiţi numai accesoriile specificate în Manualul tehnic
Conectarea la aparatură electrică în condiţii de siguranţă
Conexiunile electrice cu aparate care nu sunt menţionate în aceste instrucţiuni
1)
de utilizare sau în Manualul tehnic
labilă a producătorilor sau a unui specialist.
Folosirea în zone unde există pericolul de explozie
Aparatele sau componentele care urmează să fie folosite în zone unde există
pericolul de explozie şi care sunt controlate şi aprobate conform unor regle-
mentări naţionale, europene sau internaţionale cu privire la protecţia faţă de
explozii, pot fi folosite numai în condiţiile stipulate în aprobare şi numai dacă se
respectă prevederile legale aplicabile. Nu este permisă efectuarea unor modifi-
cări a echipamentelor. Nu este permisă folosirea unor componente defecte sau
incomplete. La repararea acestor aparate sau componente trebuie să se res-
pecte prevederile aplicabile. Reparaţiile la acest aparat se vor efectua numai
de către specialişti, conform instrucţiunilor de întreţinere ale Dräger Safety.
Simboluri de siguranţă utilizate în acest manual de utilizare
În acest manual de utilizare se folosesc o serie de avertizări cu privire la riscuri
şi pericole ce pot apărea în timpul utilizări aparatului. Aceste avertizări conţin
cuvinte cheie, care atrag atenţia asupra gradului de periclitare. Aceste cuvinte
cheie şi pericolele aferente sunt următoarele:
1)
Manualul tehnic, instrucţiunile de utilizare, specificaţiile senzorilor utilizaţi şi Software-ul
PC CC-Vision pentru modelele Dräger X-am 5000, sunt pe CD.
Vezi şi instrucţiunile de utilizare ataşate şi specificaţiile pentru senzorii utilizaţi.
2)
DrägerSensor® este o marcă înregistrată a firmei Dräger.
164
1)
, în lista de comandă.
se vor face numai după consultarea prea-
Situaţia de pericol direct poate avea ca consecinţă vătămări corporale grave şi
moartea, dacă nu se iau măsuri de siguranţă corespunzătoare.
Situaţia de pericol direct poate avea ca consecinţă vătămări corporale şi
daune materiale, dacă nu se iau măsuri de siguranţă corespunzătoare.
1)
Poate fi folosit şi în cazul în care se doreşte evitarea unei neglijenţei.
,
Informaţii suplimentare pentru utilizarea aparatului.
Scopul utilizării
Aparat de măsurare gaz portabil pentru supravegherea permanentă a concen-
traţiei tuturor gazelor aflate în mediu înconjurător, la locul de lucru şi în domeni-
ile care reprezintă un pericol de explozie.
Măsurarea independentă a maxim cinci gaze, corepunzători senzorilor Dräger
instalate.
Zone cu pericol de explozie, clasificate după zone
Aparatul este prevăzut pentru a fi utilizat în zone cu pericol de explozie sau în
lucrări de mină, la care pot apărea gaze de mină clasificate după zona 0, zona
1 sau zona 2. Poate fi folosit în domeniul de temperatură –20
o
+50
C, şi pentru zone, unde pot fi prezenţi gaze din clasele de explozie IIA, IIB
sau IIC şi din clasa de temperatură T3 sau T4 (în funcţie de acumulatori şi bate-
rie). Pentru zona 0 clasa de temperatură este limitată la T3.
În cazul utilizării în mine, aparatul poate fi folosit numai în zone în care pericolul
prin influenţe mecanice este redus.
Zone cu pericol de explozie, clasificate după divizie
Aparatul este prevăzut pentru utilizarea în zone cu pericol de explozie sau
mine, în care pot fi prezente gaze de mine din clasa I&II , divizia 1 sau divizia 2.
Poate fi folosit în domeniul de temperatură –20
zone, unde pot fi prezenţi gaze şi prafuri din clasele A, B, C, D sau E, F, G şi din
clasa de temperatură T3 sau T4 (în funcţie de acumulatori şi baterie).
AVERTIZARE
ATENŢIE
REMARCĂ
o
C... până la
o
o
C... până la +50
C, şi pentru