Română
○ În timpul tΣierii, ţineţi ferm pînza cu ambele mîini, cu degetul
mare trecut ferm peste mînerul frontal şi staţi cu picioarele bine
echilibrate şi cu corpul echilibrat.
○ Staţi de partea cu pînza în timpul tΣierii – niciodatΣ direct în
spatele ei.
○ Ţineţi întotdeauna bara de protecţie perforatΣ cu faţa la copac,
deoarece lanţul poate fi tras brusc spre interiorul copacului,
dacΣ este astfel echipat.
○ La fi nalizarea unei operaţiuni de tΣiere, fi ţi gata sΣ controlaţi
aparatul, astfel încît acesta sΣ nu deraieze şi sΣ vΣ taie pe
picioare, corp sau sΣ se loveascΣ de ceva.
○ Fiţi atenţi la reculuri (cînd pînza sare în sus sau în spate spre
operator). Nu tΣiaţi niciodatΣ cu nasul barei.
○ La relocarea pe un alt loc de lucru, asiguraţi-vΣ cΣ aţi închis
aparatul şi asiguraţi-vΣ cΣ toate anexele de tΣiere sînt oprite.
○ Nu puneţi niciodatΣ aparatul jos în timp ce funcţioneazΣ.
○ Asiguraţi-vΣ întotdeauna cΣ motorul este oprit şi cΣ orice anexe
de tΣiere s-au oprit pe deplin înainte de a degaja rumeguşul sau
iarba din anexa de tΣiere.
○ Purtaţi întotdeauna o trusΣ de prim ajutor medical, atunci cînd
folosţi un echipament electric.
○ Nu porniţi şi nu folosiţi niciodatΣ motorul în interiorul unei camere
închise sau clΣdiri şi/sau în apropiere de lichide infl amabile.
Inhalarea gazelor de eşapament poate ucide.
Siguranţa mentenanţei
○ Menţineţi unitatea/aparatul în conformitate cu procedurile
recomandate.
○ Deconectaţi bujia înainte de a derula operaţiunea de
mentenanţΣ, cu excepţia ajustΣrilor la carburator.
○ Staţi departe de ceilalţi, atunci cînd faceţi ajustΣri la carburator.
○ Folosiţi numai piese autentice HITACHI conform recomandΣrilor
producΣtorului.
ATENŢIE
Nu dezasamblaţi butonul de pronire recul. Riscaţi sΣ fi ţi rΣnit de
arcul de recul.
AVERTISMENT
Mentenanţa improprie poate conduce la avarieri grave ale
motorului sau la leziuni personale.
Transportul şi depozitarea
○ Transportaţi unittea/aparatul în mînΣ, cu motorul oprit şi toba
îndepΣrtatΣ de corp.
○ Pemiteţi motorului sΣ se rΣceascΣ, goliţi rezervorul de
combustibil şi securizaţi unitatea/aparatul înainte de a-l depozita
sau transporta într-un vehicul.
○ Goliţi rezervorul de combustibil înainte de depozitarea unitΣţii/
aparatului. Se recomandΣ golirea de combustibil dupΣ fi ecare
utilizare. DacΣ se lasΣ combustibil în rezervor, depozitaţi
aparatul în aşa fel încît combustibilul sΣ nu curgΣ.
○ Depozitaţi unitatea/aparatul astfel încît sΣ nu fi e la îndemîna
copiilor.
○ CurΣţaţi şi menţineţi unitatea cu grijΣ şi depozitaţi-o într-un
spaţiu uscat.
○ Asiguraţi-vΣ cΣ comutatorul de aprindere este deconectat pe
durata transportΣrii sau depozitΣrii.
○ Când transportaţi sau depozitaţi, acoperiţi lanţul cu teaca pentru
lama de ghidare.
DacΣ apar situaţii neprevΣzute în manualul de faţΣ, conduceţi-vΣ
de bunul simţ. Contactaţi distribuitorul HITACHI dacΣ aveţi nevoie
de asistenţΣ. Acordaţi o atenţie deosebitΣ pasajelor precedate de
urmΣtoarele cuvinte:
AVERTISMENT
IndicΣ o posibilitate sporitΣ de leziuni grave sau pierderea vieţii,
dacΣ nu sînt urmate instrucţiunile.
ATENŢIE
IndicΣ o posibilitate sporitΣ de leziuni grave personale sau
avarieri ale echipamentului, dacΣ nu sînt urmate instrucţiunile.
NOTĂ
Informaţii utile pentru funcţionarea şi utilizarea corectΣ.
76
AVERTISMENT
PERICOL DE RECUL (Fig. 1)
Unul dintre cele mai grave pericole, în timpul lucrului cu lanţul pînzΣ,
e posibilitatea de recul. Reculul poate surveni cînd vîrful de sus al
barei de ghidare atinge un obiect sau cînd lemnul se strînge şi prinde
lanţul pînzΣ în tΣiere. Contactul vîrfului poate cauza în anumite
cazuri o reacţie inversΣ fulgerΣtoare, lovind bara de ghidare în sus
şi spre DumneavoastrΣ. Prinderea lanţului pînzΣ de vîrful barei de
ghidare produce, de asemenea, o împingere rapidΣ înapoi spre
DumneavoastrΣ a barei de ghidare. Oricare dintre aceste reacţii
poate conduce la pierderea controlului asupra pînzei, ceea ce poate
cauza grave leziuni corporale. Chiar dacΣ pînza DumneavoastrΣ este
prevΣzutΣ cu sistem de siguranţΣ, nu trebuie sΣ vΣ bazaţi exclusiv
pe acest sistem. Observaţi în fi ecare moment unde este vîrful barei.
Reculul se produce dacΣ permiteţi permiteţi zonei de recul a barei (1)
sΣ atingΣ un obiect. Nu folosiţi acea zonΣ. Reculul rezultat în urma
prinderii este cauzat de prinderea pΣrţii de sus a barei de ghidare.
Studiaţi-vΣ tΣietura şi asiguraţi-vΣ cΣ se va deschide pe mΣsurΣ
ce tΣietura avanseazΣ. Menţineţi controlul în timpul funcţionrii
motorului, ţinînd întotdeauna într-o strînsoare fermΣ pînza cu mîna
dreaptΣ pe mînerul lateral, mîna stîngΣ pe mînerul frontal şi degetele
mari şi degetle de jur-împrejurul mînerelor. Întotdeauna ţineţi pînza
cu ambele mîini în timpul lucrului şi tΣiaţi cu o viteza mare a motorului.